Evaluarea în perioada 2007 – 2013
Conform articolului 47 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006, evaluările ţintesc la îmbunătăţirea calităţii, eficienţei şi consistenţei asistenţei financiare, strategiei şi implementării programelor operaţionale, luând în calcul problemele structurale ce afectează Statele Membre şi regiunile, obiectivele dezvoltării durabile şi legislaţia comunitară relevantă privind impactul asupra mediului şi evaluarea strategică de mediu.
Prevederile Regulamentului referitoare la evaluare sunt interpretate şi detaliate de Comisia Europeană în aşa numitele Documente Directoare ce servesc drept ghid al Statelor Membre în activitatea lor de evaluare a instrumentelor structurale.
În România, actul normativ cuprinzând prevederi legate de evaluarea instrumentelor structurale este HG 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale. Acesta introduce obligativitatea elaborării şi implementării unor planuri multianuale de evaluare şi utilizarea lor ca instrumente strategice şi de management pe parcursul implementării instrumentelor structurale.
Rezultatele evaluărilor sunt examinate, după caz, de Comitetele de monitorizare ale programelor operaţionale, Comitetul de management pentru coordonarea instrumentelor structurale şi Comitetul naţional de coordonare pentru instrumentele structurale, iar rezumatele acestora sunt disponibile publicului larg.
Grupul de Lucru pentru Evaluare a emis o serie de documente care orientează activitatea de evaluare a instrumentelor structurale în România. Principalele linii orientative sunt:
Regulamentul care stă la baza programării şi implementării Fondurilor Structurale şi a Fondului de Coeziune în perioada 2007-2013, introduce în premieră conceptul de "plan de evaluare". Concret, art. 48(1) din Regulamentul Consiliului (1083/2006) prevede că Statele Membre:
"...pot să elaboreze, atunci când este cazul şi în limitele obiectivului Convergenţă, în conformitate cu principiul proporţionalităţii enunţat la articolul 13, un Plan de Evaluare care să specifice activităţile orientative de evaluare pe care Statul Membru intenţionează să le întreprindă în diferite faze ale implementării."
Deşi elaborarea unui asemenea plan nu este obligatorie, existenţa sa reprezintă un exemplu de bună practică în managementul evaluării. Astfel, pentru fiecare Program Operaţional, Unitatea de evaluare corespondentă a elaborat un plan multianual de evaluare, cu caracter orientativ, supus aprobării Comitetului de Monitorizare.
- Planul Multianual de Evaluare la nivelul Cadrului Strategic Național de Referință
- Planul Multianual de Evaluare la nivelul Programului Operațional Regional
- Planul Multianual de Evaluare la nivelul Programului Operațional Sectorial Transport
- Planul Multianual de Evaluare la nivelul Programului Operațional Sectorial Mediu
- Planul Multianual de Evaluare la nivelul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice
- Planul Multianual de Evaluare la nivelul Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative
- Planul Multianual de Evaluare la nivelul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
- Planul Multianual de Evaluare a Programului Operațional Asistență Tehnică pentru perioada 2013-2015
- Planul Multianual de Evaluare la nivelul Programului de Cooperare Transfrontalieră România- Bulgaria
- Planul Multianual de Evaluare la nivelul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România- Serbia