Evaluarea programelor operaționale finanțate prin FESI
Bucureștiul a devenit, în perioada 16-17 iunie 2026, un important punct de întâlnire pentru experții europeni în evaluarea politicilor finanțate din fonduri europene.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a găzduit reuniunea Community of Practice on Counterfactual Impact Evaluation și cea de-a doua întâlnire a ESF+ Evaluation Partnership, evenimente organizate în colaborare cu Comisia Europeană și Centrul Comun de Cercetare (JRC).
Timp de două zile, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai autorităților de management și ai instituțiilor de evaluare din mai multe state membre au discutat despre modul în care evaluările de impact pot contribui la îmbunătățirea politicilor publice și la utilizarea mai eficientă a fondurilor europene.
Un moment deosebit al reuniunii a fost prezentarea experienței României în dezvoltarea sistemului de evaluare a Politicii de Coeziune și a rezultatelor evaluărilor privind măsurile de incluziune socială finanțate prin Fondul Social European.
Evenimentele au oferit un cadru valoros pentru schimbul de experiență, promovarea metodelor inovatoare de evaluare și consolidarea cooperării europene în domeniul politicilor bazate pe dovezi.
MIPE rămâne ferm angajat în promovarea unei culturi a evaluării și în utilizarea rezultatelor acesteia pentru a sprijini decizii publice mai bine fundamentate și intervenții cu impact real pentru cetățeni.
#MIPE #FonduriEuropene #ESFPlus #Evaluation #EvidenceBasedPolicy #CohesionPolicy #JRC #EuropeanCommission


Avem plăcerea de a vă anunța că, în data de 5–6 mai 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu Rețeaua de Evaluare din România, va organiza, în cadrul proiectului Asistență tehnică pentru susținerea capacității de evaluare, conferința internațională de evaluare: Evaluarea intervențiilor FESI în Europa. Între tradiție și inovație.
Evenimentul este dedicat reprezentanților administrației publice, mediului academic și de cercetare, experților implicați în evaluarea politicilor și programelor publice, precum și reprezentanților societății civile din România, interesați de aspecte legate de practica evaluării. Evenimentul va reuni aproximativ 300-400 de participanți din România și statele membre ale Uniunii Europene.
Conferința își propune să sprijine abordările la nivel european privind evaluarea intervențiilor de politică publică finanțate în perioada de programare 2021-2027, în baza lecțiilor învățate din evaluările FESI 2014-2020. În cadrul evenimentului vor fi găzduite dezbateri și schimbul de lecții învățate cu privire la:
- Provocările și oportunitățile în domeniul evaluării politicilor publice apărute odată cu pandemia de Covid-19, nevoia presantă de digitalizare;
- Schimbările sau transformările așteptate în următorii ani în domeniul evaluării și cu privire la modul efectiv de lucru și colaborarea între organizațiile publice și private implicate;
- Nevoia și capacitatea de adaptare la noile trenduri globale, dar și posibila rezistență față de schimbare a actorilor din domeniul evaluării, inclusiv în ce privește adoptarea de metode și instrumente inovative de evaluare și colectare de date;
- Împărtășirea rezultatelor obținute și a lecțiilor învățate din perioada de programare 2014-2020 în domeniile politicilor sociale, cercetării, dezvoltării și inovării și coeziunii teritoriale, și cum ar putea acestea sprijini intervențiile și evaluările în cadrul financiar 2021-2027, inclusiv cele privind reziliența.
Structura evenimentului implică organizarea unor sesiuni plenare de dezbatere și respectiv, sesiuni tematice privind schimbul de practici și lecții învățate. Evenimentul se va bucura de contribuția activă a unor reprezentanți ai instituțiilor europene și naționale, ai mediului academic și de cercetare, precum și profesioniști în domeniul evaluării la nivel internațional.
Conferința internațională va fi organizată în format hibrid, locația pentru organizarea fizică a evenimentului fiind Hotel Radisson Blu-București, respectiv în mediul online.
Mai multe detalii cu privire la eveniment și programul acestuia, sunt disponibile pe pagina de Internet dedicată evenimentului: https://conferintaevaluare.ro/.
Persoanele interesate să participe la eveniment, sunt rugate să se înscrie pe pagina de Internet dedicată a evenimentului completând detaliile solicitate, inclusiv opțiunea privind participarea fizică sau respectiv, on-line. După înregistrare, participanții vor primi un mesaj de confirmare, iar persoanelor ce optează pentru participarea on-line, le vor fi transmise, ulterior înregistrării, detaliile de conectare pe platforma on-line dedicată evenimentului.
Pentru orice informații suplimentare cu privire la eveniment, vă rugăm să ne contactați la adresa: office@conferintaevaluare.com.
Nu ezitați să informați și alte persoane care ar putea fi interesate de participarea la această conferință internațională de referință pentru România! Vă mulțumim!
