Conferinţa Instrumentele de Inginerie Financiară în contextul intervenţiilor finanţate de Uniunea Europeană, 11 iulie 2013, Bucureşti

Obiectivul conferinţei a fost de a reuni profesioniştii şi factorii de decizie din România, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra posibilităţii de a utiliza Instrumentele de Inginerie Financiară în cadrul Sistemului Instrumentelor Structurale din România şi de a prezenta şi dezbate punctele forte şi posibilele deficienţe ale acestora, atât la nivel de politică publică, cât şi la nivel de implementare.

Astfel, grupul ţintă al conferinţei a fost reprezentat de persoane implicate în implementarea Instrumentelor de Inginerie Financiară, reprezentanţi ai ministerelor, ai autorităţilor de management, ai Fondului de Participare JEREMIE, ai fondurilor de garantare, reprezentanţi ai băncilor, asociaţiilor profesionale, asociaţiilor autorităţilor locale, agenţiilor de dezvoltare regională, precum şi alte persoane interesate.

Dezbaterea a fost structurată în trei sesiuni plenare, care au abordat Cadrul Utilizării Instrumentelor de Inginerie Financiară (sesiune referitoare la proiectarea politicilor), respectiv Implementarea Instrumentelor de Inginerie Financiară (sesiuni referitoare la implementarea Instrumentelor de Inginerie Financiară, în România şi în alte state membre).

Fiecare sesiune plenară a constat într-o serie de prezentări şi dezbateri axate pe particularităţile, lecţiile învăţate şi bunele practici cu privire la cadrul şi procesul de implementare aferente iniţiativei JEREMIE în cadrul perioadei curente de programare, arii de îmbunătăţire a mecanismului de implementare pentru utilizarea Instrumentelor Financiare în cadrul viitoarei perioade de programare, precum şi prezentarea particularităţilor procesului de implementare a JESSICA în alte state membre, stabilind perspectivele pentru următoarea perioadă de programare in România.

Agenda conferinţei poate fi consultată accesând următorul link

Prezentările susţinute în cadrul conferinţei pot fi descărcate mai jos:

Cuvânt de bun venit şi introducere cu privire la Instrumentele de Inginerie Financiară

  1. Prezentarea analizei şi concluziilor documentului „Utilizarea Instrumentelor de Inginerie Financiară în cadrul Politicii de Coeziune a UE”, Dna. Claudia Gallo, Ernst&Young (EN)

Sesiunea plenară 1 – Cadrul utilizării Instrumentelor de Inginerie Financiară

  1. Instrumentele Financiare în Acordul de Parteneriat 2014-2020, Dna. Mihaela Toader, Director - Unitatea de Analiză, Programare şi Evaluare, Ministerul Fondurilor Europene (RO)
  2. Instrumente Financiare susținute prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dna. Carmen Boteanu, Director General Adjunct - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (RO)
  3. J4C – JESSICA PENTRU ORAŞE, Dl. Ovidiu Fodor, Director General Adjunct - Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov (RO)

Sesiunea plenară 2 – Implementarea Instrumentelor de Inginerie Financiară (Partea 1 – JEREMIE)

  1. Initiativa JEREMIE – realizări si provocari, Dna. Dorina Muntean, Şef Serviciu, Unitatea de Programare AM POS CCE - Ministerul Economiei; Dna. Camelia Drăgoi, Mandate Manager – Fondul de Participare JEREMIE

Sesiunea plenară 2 – Implementarea Instrumentelor de Inginerie Financiară (Partea  – JESSICA)

  1. Implementarea Fondurilor de Dezvoltare Urbană: Experienţa şi lecţiile învăţate de BEI, Dl. Björn Werner, JESSICA & Fonduri de Investiţii - Banca Europeană de Investiţii (EN)
  2. Iniţiativa JESSICA – Natura şi mecanismul de implementare în Bulgaria. Oportunităţi şi provocări, Dna. Iva Petkova, Reprezentantul Fondului de Dezvoltare Urbană pentru Sofia, Bulgaria (EN)